Sufletul care caută lumina, de Mahachohan.
Ardoarea Studenţilor de a arunca un pod peste abis între noaptea exterioară a minţii umane şi conştiinţa Maestrilor Ascensionaţi este, evident, un impuls puternic şi frumos care duce sufletul spre mari înălţimi. Cu toate acestea, ardoarea, zelul şi entuziasmul nu trebuie niciodată coborâte în Inimile celor în care se înalţă.
Ardoarea și entuziasmul sunt ca vârful cel mai înalt al munților acoperite de gheață și, adesea, atunci când manifestarea nu corespunde speranțelor Studenților, conștiința alunecă de la vârfurile zăpadă până în văile disperării, descurajării și dezamăgirii.
Studentul trebuie sa inteleaga ca aspirantul este ca un suflet care cauta Lumina in intuneric. Negrul este relativ, dar acumularea umbrelor este mai mult sau mai puţin mare atâta timp cât individul nu este Ascensionat. Aspirantul dorește cu ardoare Plinătatea Adevărului și acest lucru, în sine, este un lucru bun. Dar aspirantul care este în umbră nu poate şti ce să aştepte de la Aspectul Înţelepciunii, şi speranţele sale nu sunt deci un criteriu pentru a şti dacă, da sau nu, primeşte cea mai mare revărsare posibilă în funcţie de nevoile creşterii sufletului său.
Cu toate acestea, studentul sincer, care aplică Legea cu zel, în cea mai bună măsură posibilă, se catapultează în mod constant deasupra abisurilor disperării și descurajării, chiar dacă rezultatele îi par incomplete după criteriile opiniei sale umane.
Fie ca studentul să înțeleagă ceea ce Saint-Germain a repetat deja de mai multe ori: „Fă-ți cererea, dar nu te aștepta la rezultate specifice, ci pur și simplu bucură-te știind că această cerere nu poate eșua”. El îşi va economisi atunci o muncă neaşteptată, în urcări şi coborâşuri, în înălţări şi în coborîri, şi în urcuşuri şi în descărcări, între eforturi repetate şi letargie, între entuziasm şi disperare.